Un șarpe enorm din India antică era mai lung decât un autobuz

Paleontologii au descoperit vertebrele fosilizate de la un șarpe enorm din India antică care se târa pe subcontinent acum aproximativ 47 de milioane de ani și ar fi putut ajunge să măsoare aproape 15 metri în lungime.

Acest șarpe enorm din India antică este numit Vasuki inidicus, după șarpele mitic răsucit în jurul gâtului zeului hindus Shiva.

• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

Specia este descrisă pentru prima dată într-un studiu publicat în jurnalul Scientific Reports.

„Vasuki este o piesă importantă a unui puzzle antic. Contribuie la înțelegerea noastră a acestui grup dispărut și, de asemenea, la înțelegerea șerpilor mari, din vârful lanțului trofic, în general”, spune John Jacisin III, paleontolog de la Universitatea din Texas din Austin (SUA), care cercetează reptilele dar nu a fost implicat în noul studiu.

Ce informații oferă un șarpe enorm din India antică?

Dincolo de reptile, descoperirea fosilelor aduce indicii mai ample despre clima Indiei de acum zeci de milioane de ani. „Este un șarpe interesant și pentru că era atât de mare”, adaugă el, spunând că lungimea reptilei este mai mare decât a unui autobuz școlar american.

Sunil Bajpai, coautor al studiului și paleontolog al vertebratelor la Institutul Indian de Tehnologie Roorkee, a descoperit pentru prima dată rămășițele fosilizate ale șarpelui în 2005 la o mină de cărbune din vestul Indiei. Pe parcursul unei excavări lente și atente, au fost descoperite 27 vertebrate, toate probabil de la același individ. Prin analiza raporturilor de dimensiuni ale diferitelor părți ale vertebrelor și formele unice și proeminențele fosilelor, Bajpai și colegul său au stabilit că rămășițele acestui șarpe enorm din India antică îi aparțin unei noi specii din familia dispărută Madtsoiidae, care erau șerpi primitivi similari cu boa și pitonii.

„Verișorul” lui Titanoboa

Fosilele de dimensiunea unui pumn sunt pe locul doi în lățime și grosime doar în fața celor ale lui Titanoboa, alt șarpe gigantic despre care se estimează că a trăit acum aproximativ 58 de milioane de ani în ceea ce este acum Columbia.

Bazându-se pe vârsta rocii în care au fost găsite vertebrele nou descrise, cercetătorii îl datează pe Vasuki la aproximativ 47 de milioane de ani în urmă, la doar câteva milioane de ani după ce placa tectonică indiană a început să intre în coliziune cu Eurasia. Conform noului studiu, cronologia susține ideea că Madtsoiidae au apărut în India și mai târziu s-au mutat în Africa de Nord și Eurasia de sud, unde au fost găsite alte specimene fosile mai târzii, notează PopSci.

Cum se calculează dimensiunea unui animal pe baza fosilelor?

Este o provocare să deduci cu exactitate dimensiunea totală a corpului unei specii pe baza scheletului incomplet al unui singur individ. Dar folosind ecuațiile de modelare care includ date despre șerpii actuali și fosilele cunoscute, Bajpai și colegul său Debajit Datta, paleontolog al vertebratelor la aceeași instituție, estimează că V. indicus avea între aproximativ 10,9 și 15,2 metri lungime.

Singurul șarpe cunoscut de dimensiuni comparabile a fost Titanoboa, deținătorul actual al recordului pentru cel mai mare șarpe care a trăit vreodată. Titanoboa măsura între aproximativ 10,6 și 15,24 m lungime, cu o estimare medie de aproximativ 12,8 m. Dimensiunile relative ale vertebrelor indică faptul că Titanoboa era un șarpe mai greu și mai gros decât V. indicus, dar este imposibil de știut exact care specie de șarpe ar fi câștigat concursul de măsurare.

„Bazându-ne pe datele disponibile, Vasuki a fost doar puțin mai mic în lungime decât Titanoboa”, scriu Bajpai și Datta.

„Cu toate acestea, nu putem exclude complet posibilitatea ca Vasuki să fie puțin mai mare decât Titanoboa, deoarece vertebrele fosile din colecția noastră nu ar fi putut proveni de la cel mai mare individ al lui Vasuki. La fel se poate spune și despre Titanoboa. Deoarece niciunul dintre acești șerpi nu este cunoscut din schelete complete, nu putem spune cu certitudine dacă unul era mai lung sau mai lat decât celălalt”, spun cercetătorii.

Acest șarpe enorm din India antică este posibil să fie cel mai mare care a trăit vreodată pe Pământ

Estimările exacte ale dimensiunilor sunt susceptibile să se schimbe pe măsură ce sunt găsite mai multe fosile și se fac mai multe analize. „Totul se micșorează când se scoate ruleta de măsurare”, spune Alexandra Howard, paleobiolog și herpetolog la Universitatea Texas A&M (SUA), care nu a fost implicată în noua cercetare.

„Este o glumă în paleontologie care spune că toată lumea găsește întotdeauna cel mai mare lucru”, adaugă ea, și cu mai multă descoperire și analiză, cele mai mari estimări de dimensiune au tendința de a scădea. Cu toate acestea, Howard spune că noua descoperire include fosile foarte bine conservate și este o adăugare interesantă la cunoștințele noastre despre reptilele antice.

„Trecutul a fost plin de șerpi gigantici. Asta este cu adevărat interesant”, spune ea.

Cu ce se hrănea acest șarpe enorm din India antică?

Și, oricum, locul al doilea în dimensiune nu este atât de rău, mai ales când ești separat de cel mai apropiat competitor al tău cu aproximativ 10 milioane de ani. Probabil că Vasuki era un prădător de ambuscadă care se târa încet și strângea prada ca un piton, conform lui Bajpai și Datta. Pe baza morfologiei și a locației în care a fost găsit, cercetătorii cred că șarpele monstruos era fie terestru, fie semi-acvatic, trăind în mlaștină sau mlaștina de coastă. Acesta a fost descoperit într-o rocă care conține și fosile de pisici de mare, rechini, pești osoși, broaște țestoase, crocodili și balene primitive, notează Bajpai și Datta, deși este neclar ce mânca acest șarpe.

În afara dimensiunii sale masive, noua descoperire paleontologică este remarcabilă pentru ceea ce ne poate spune despre planeta noastră de acum 47-50 de milioane de ani. „Este o descoperire importantă pentru că ne arată un alt exemplu de gigantism extrem la șerpi și pentru că poți folosi șerpii ca termometru pentru a reconstrui climatul din trecut”, spune Jason Head, paleontolog al vertebrator la Universitatea din Cambridge (Anglia), care a fost unul dintre cercetătorii principali implicați în descoperirea lui Titanoboa.

Clima Pământului de acum milioane de ani

Știm din cercetările geologice și paleontologice că acea perioadă de timp, parte a Eocenului, era caldă, dar Vasuki oferă un alt punct de date care indică exact cum putea fi clima în locul unde a fost găsit. Șerpii sunt ectoterme (cunoscuți și sub denumirea de „cu sânge rece”), deci temperatura corpului și dimensiunea sunt strâns legate de temperatura ambientală. Cu cât este mai mare un șarpe, cu atât mai lentă este rata sa metabolică și deci climatul trebuie să fie mai cald pentru a supraviețui, explică Head.

Estimările din ecuațiile de model indică faptul că habitatul lui Vasuki avea o temperatură medie de aproximativ 28 de grade Celsius, ceea ce este ușor mai cald decât temperatura medie anuală în aceeași regiune astăzi.

Datele despre climatul antic ne pot ajuta să înțelegem prezentul și spre ce ne îndreptăm în contextul schimbărilor climatice actuale, spune Head. „Acestea sunt cele mai calde latitudini și cele mai calde intervale, acestea ne vor spune multe despre cum ar putea fi acele locuri în viitor”, declară acesta.

Pe măsură ce paleontologii continuă să sape în trecut, predicțiile despre viitor pot deveni mai clare. Și, de asemenea, șerpii masivi și antici sunt susceptibili să continue să apară. „Înțelegem atât de puțin despre diversitatea vieții de pe Pământ în trecut. Cred că probabil vor apărea mai mulți șerpi gigantici”, remarcă Head.

Vă recomandăm să citiți și:

Arheologii au scos la lumină un mormânt egiptean, vechi de 4.300 de ani, cu picturi murale uimitoare

Ce dezvăluie doi dinţi din Epoca Bronzului despre evoluția omului?

A fost găsită prima așezare Homo sapiens de după părăsirea Africii

În urmă cu peste un mileniu, adevăratul Ragnar Lodbrok conducea o bătălie legendară care avea să-i asigure un loc în istorie